Iată și s-a încheiat programului estival Vara La Biblioteca_2025!

Ultima zi, 25 iulie a fost o zi plină de surprize și provocări, care ne-a adus împreună pentru momente memorabile.

Am început ziua cu parabola „Lucruri importante”, pentru a reflecta asupra valorilor ce ne ghidează.

Apoi, am testat cunoștințele participanților printr-un concurs Kahoot, pentru a desemna câștigătorul serviciului #Pași_spre_cunoaștere.

Dar cea mai mare provocare au fost activitățile de #teambuilding, menite să întărească spiritul de echipă. Echipele au trecut prin diverse provocări atât intelectuale, cât și în aer liber, demonstrând creativitate și colaborare.

Și, bineînțeles, cei mai activi voluntari și participanți au primit diplome de mențiune ca recunoaștere a efortului și implicării lor.

Dar oaspeții și dulciurile servite la final, ne-au „încununat opera”!

După o perioadă plină de aventuri literare, concursuri, zâmbete și descoperiri, programul nostru s-a încheiat cu succes!

Mulțumim din suflet voluntarei Corpului Păcii de la #Centrul_de_Tineret_Ciorescu, Kathryn Webb , pentru dăruire și implicare, precum și dnei #Lidia_Cioban, directorul #Centrului_de_Cultură_Ciorescu pentru organizarea atelierelor de creație.

Mulțumim tuturor participanților pentru entuziasm, implicare și dorința de a descoperi lumea magică a cunoașterii!